Comunicatul de presa: Premiere internaţionale în prima zi de B-FIT

Doar o zi ne mai desparte de deschiderea celei de-a V-a editii a Festivalului International de Teatru B-FIT in the Street!, organizat deArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Pimariei Municipiului Bucuresti. De joi, 30 mai, pana duminica, 2 iunie 2013, Bucurestiul se transforma intr-un teatru imens. Artisti din intreaga Europa se vor intrece in a-i cuceri pe bucuresteni cu

spectacolele lor.

 

Primele momente ale festivalului vor putea fi savurate in Piata Universitatii (la Statui), de la ora 16.00, cand artisti ai Companiei International Show Parade vor anima centrul  Bucurestiului cu un fascinant spectacol mobil, urmati de o multime de alte reprezentatii incitante. Timp de o ora, rand pe rand, trupe vesele de clovni din Orchestra Comica (Comic Band) vor canta si amuza publicul spectator. Artisti cu picioroange, imbracati in costume impresionante de fluturi giganti, zane flancate de spiridusi si alte personaje de poveste pline de energie si culoare vor defila, cantand si dansand, prin fata spectatorilor. Printre surprizele pregatite de organizatori, se numara si spectaculoasele Papusi Uriase (Giant Dolls), precum si Doamnele in rosu (Red Ladies): cateva artiste ridicate la peste 3m distanta de sol, in tinute fastuoase de carnaval.

 

Concomitent, in Centrul Istoric al Bucurestiului (Lipscani – Stavropoleos), isi vor face aparitia “divele” Companiei Sam Shine: patru doamne gratioase, cu picioare incredibil de lungi, in costume fanteziste, ce  danseaza prin multime, fascinand trecatorii.

 

De indata ce atmosfera de sarbatoare a evenimentului va pune stapanire pe toti cei prezenti, va incepe spectacolul de deschidere oficiala a festivalului, moment marcat printr-un element surpriza, la care sunt asteptati sa participe toti bucurestenii, incepand cu ora 17.00. Punctul culminant al primei zile de sarbatoare il va constitui spectacolul sustinut de XTREME PROJECT, cea mai cunoscuta trupa autohtona de dans acrobatic. Echipa de profesionisti, condusa de Doru Mois, va prezenta in premiera un show plin de farmec si suspans, inspirat din folclorul romanesc si intitulat sugestiv Ciuleandra. Suspendati la zeci de metri inaltime (pe fatada cladirii BCR), temerarii artisti vor uimi privitorii cu o coregrafie aeriana, plina de gratie si suspans.

 

Spre seara, Piata Sf. Anton din Centrul Vechi al Capitalei va fi “invadata” de …dinozauri!  Artisti pe catalige, purtand costume adecvate, vor reconstitui artistic atmosfera preistorica. Si, pentru ca fascinatia sa ajunga la cote maxime, dinozaurilor le va urma o parada a pasarilor uriase, sustinuta de trupa Struzzi, care vor umple strazile de culoare si veselie. Mai tarziu, virtuosii instrumentisti spanioli din trupa The Beat Brown Production vor uimi audienta cu o premiera internationala: un numar de “arhitectura muzicala”, cu un repertoriu inepuizabil, interpretat la diferite instrumente ingenioase.

Publicul care se va afla intre orele 19.00 si 21.00 in Centrul  Istoric va petrece clipe de neuitat alaturi de clovnii si muzicienii nastrusnici aiCompaniei International Show Parade. La apusul soarelui (dupa ora 20.30), cunoscuta strada Lipscani va deveni un urias acvariu urban. Artistii trupei olandeze Sam Shine, intruchipand pesti uriasi, in zeci de culori fascinante, vor crea, prin spectacolul Fabulous Fish, un adevarat ocean pe strazile din Centrul Vechi.

 

In aceeasi zona, incepand cu ora 21.30, coboara umbre fantastice si intrupari ireale. Compania Des Quindams (Franta) va invita sa visati. Reve d’Herbert este un show grandios, in care costumele impresionante, jocul de lumini si inlantuirile umane farmeca publicul si descatuseaza  imaginatia.    

Prima zi de festival se va incheia cu cantec si dans. Trupele din programul zilei se vor reuni si vor porni catre  Centrul Istoric, unde petrecerea se va prelungi pana la ora 23.00.

Detalii pe www.arcub.ro. Urmariti-ne pe:   Facebook si Twiter​ ​

Parteneri media: Antena 3, TV City, Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti FM, RFI Romania, 24FUN, Sapte Seri, mediaTrust Romania, Ring, BeWhere, Carturesti

 

Parteneri media online: Port.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, modernism.ro, iconcert.ro, Teatral.ro, goingout.ro, hipmag.ro, inoras.ro, urban.ro, orasulm.eu, diseara.ro, hotcity.ro, bigcitylife.ro, ziarulmetropolis.ro.

Contact:
Madalina Negrea
PR ArCuB
0728 100 209