TRANSIT.ion

TRANSIT.ion

Compania de teatru Pan.Optikum din Germania este recunoscută pentru producțiile sale cu scenografii impresionante, realizate la scară mare, spectaculoase din punct de vedere vizual. Pornind de la noțiunea „oamenii întotdeauna caută fericirea și găsesc război”, spectacolul TRANSIT.ion este inspirat de piesa „Soarele și moartea” scrisă de libanezul Wajdi Mouawad. Cu o echipă formată din 30 de actori, dansatori, muzicieni, artiști și tehnicieni, producția TRANSIT.ion face apel la acrobații aeriene, jocuri de lumini, foc și artificii pentru a crea o parabolă vizuală a societății contemporane.

O SINGURĂ REPREZENTAȚIE

Hotel Watercage

Hotel Watercage

O călătorie de 50 de minute într-o dimensiune suprarealistă în care principalele personaje ale Hotelului Watercage sunt într-o continuă căutare a fericirii. Blocați în colivii sau suspendați deasupra mulțimii, se îndepărtează tot mai mult de realitatea înconjurătoare. Acompaniați de cântăreți de operă și muzică live, locuitorii Hotelului Watercage luptă să se elibereze de propriile gânduri și să se distanțeze de trecut într-o reprezentație de acrobație aeriană plină de poezie.

Eterfeel

Eterfeel

Creat de regizorul argentinian Roberto Strada, spectacolul nocturn combină acrobația aeriană cu spectacolul de lumini. 12 acrobați construiesc un univers hipnotic pe o structură metalică înaltă transformată într-una dintre cele mai spectaculoase scene verticale ale teatrului de stradă.