Weekend de poveste în centrul Capitalei: Începe Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT IN THE STREET! #12

UPDATE: Spectacolul DRiFT a fost reprogramat de la ora 21.00 la ora 21.30. Spectacolul The Whale Street a fost reprogramat de la ora 21.45 la ora 22.15.

În acest weekend, străzile din centrul Capitalei vor fi animate de cei peste 200 de artiști internaționali din Italia, Spania, Țările de Jos și Franța care vor performa în cadrul celei de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the Street!, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București alături de Direcția Cultură, Învățământ, Turism.

Astfel, între 30 iunie și 2 iulie, publicul se va bucura de o adevărată sărbătoare estivală din programul căreia fac parte spectacole pe apă, acrobaţii aeriene, instalaţii vivante, muzică live, spectacole itinerante şi întâlniri cu personaje fantastice.

Festivalul debutează vineri, 30 iunie, la ora 16.00, în Piața Universității, cu instalația vivantă de acrobaţie aeriană „RoZéo”, prezentată de artiştii francezi ai companiei Gratte Ciel, iar show-ul special care marchează deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! 2023, producția franceză „TAWA”, va avea loc în Piața „George Enescu”, de la ora 20:00. Artiști ai celor mai cunoscute companii internaționale de circ vor performa în Piața „George Enescu” într-un spectacol de acrobaţie aeriană jucat la 360 de grade, în care dansul şi muzica live se îmbină cu numere incredibile de rezistenţă umană și cu explozii cromatice impresionante.

Prima zi a festivalului cuprinde, de asemenea, trei reprezentații ale spectacolului muzical interactiv „Street Piano” (Italia), de la orele 18:00, 20:00 și 22:00, pe trotuarul din fața Muzeului Național de Artă al României; un spectacol inovativ de muzică şi dans susținut de doi artiști stradali, ce îi invită pe trecători la un joc dinamic prin intermediul unei claviaturi supradimensionată instalată pe asfalt. De la ora 19:00, pe traseul Piața George Enescu – Piața Revoluției – Magazinul Muzica, marionete gigant, inspirate din fabulele scriitorului francez Jean de La Fontaine, vor dansa pe muzică antrenantă şi vor amplifica atmosfera petrecerii stradale cu spectacolul itinerant „Animal Fairytale” (Franța).

În paralel, în Piața Universității, pe străzile Lipscani, Gabroveni și Piața Roma din Centrul istoric, lebede grațioase de mari dimensiuni, papagali pe picioroange, toboșari Batucada și personaje fantastice vor electriza audiența cu spectacolele „Les Cignes” (Italia), „Stilt Parrots” (Țările de Jos),Batucada Los Vikingos” (Spania) desfășurate între orele 18:4023:00.

Punctul culminant al festivalului de la Bucureşti este programat în seara zilei de sâmbătă, 1 iulie, cu două spectacole de mare anvergură. Pentru prima dată în istoria festivalului, B-FIT in the Street! transformă râul Dâmboviţa într-o scenă de teatru pe apă. După Sena din Paris, Arno în Florenţa şi Tibru din Roma, spectacolul fluvial „DriFT” al companiei franceze Ilotopie ajunge la Bucureşti sâmbătă, 1 iulie, pe râul Dâmboviţa. Parada a 100 de figuri transparente conduse de un flautist şi trei ciobani începe de la ora 21.30 şi poate fi urmărit de pe cheiurile Dâmboviţei, din zona Podului Izvor.

Al doilea spectacol nocturn al serii de 1 iulie, „The Whale Street” din Franţa este o adaptare a celebrului roman de aventuri „Moby Dick”. De la ora 22.15, străzile oraşului devin paginile poveştii lui Melville, începând Calea Victoriei la intersecţie cu Bulevardul Regina Elisabeta şi continuând cu Splaiul Independenţei şi Piaţa Naţiunile Unite. Artişti de circ şi dansatori pun în scenă întâlnirea cu creatura legendară Moby Dick, urmărirea ei şi lupta finală pe ritmul muzicii live.

De asemenea, în cea de-a doua zi a festivalului organizatorii aduc în prim plan noi producții artistice efervescente: de la spectacolul de dans şi acrobaţie, „Flower Sway Poles” (Italia) în care protagoniștii dansează pe flori albe uriaşe în Piaţa Universităţii, la instalaţiile sonore „Big Ears” (Franța), amplasate pe traseul festivalului, la spectacolul itinerant Dodos (Franța) din Piațeta Teatrului Odeon în care păsările dodo uriașe explorează centrul orașului în descoperirea unor rituri, tradiții sau obiceiuri alimentare autohtone, până la spectacolul – paradă 20’ Street Ballet (Franța) inspirat din lumea cabareturilor franțuzești elegante și atemporale, ce aduce pe străzile Bucureştiului vibraţia specifică anilor ’20.

Duminică 2 iulie, spectacolele stradale vor continua să răspândească bucuria prin noi serii de reprezentații itinerante, între orele 18:00 – 23:00. 

La ora 21:00, Piaţa „George Enescu” devine gazda unui nou spectacol grandios, intitulat „Meraviglia”, creat de compania Sonics din Italia. Cu acrobații aeriene evocative și un decor fantastic, elementele de scenă spectaculoase și efectele speciale fac din „Meraviglia” un spectacol memorabil care va fascina publicul de toate vârstele.

Programul complet al Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! 2023 este disponibil pe arcub.ro şi fitsb.ro

RESTRICȚII RUTIERE:

Pentru buna desfășurare a evenimentului se vor institui restricții ale traficului rutier, după cum urmează:

  • prelungirea intervalului de închidere a circulației pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bd. Regina Elisabeta până la intersecția cu Splaiul Independenței în perioada 30.06.2023, începând cu orele 10:00 – 02.07.2023, orele 09:00, urmând a fi completată cu închiderea circulației pe timp de zi sâmbătă 01.07.2023 și duminică 02.07.2023, între orele 09:00 – 23:00, în corelare cu proiectul „Străzi Deschise București – Promenadă urbană”.
  • Se va limita circulația pe Splaiul Independenței, exclusiv pe banda suplimentară dinspre Dâmbovița, cuprinsă între Podul Izvor și Bd. Libertății, în perioada 29.06.2023, orele 12:00 – 02.07.2023, orele 23:00.
  • În perioada 30.06.2023, orele 22:00 – 01.07.2023, orele 06:00 și 01.07.2023, orele 23:00 – 02.07.2023, orele 10:00, se va limita accesul pe banda a II-a a Splaiului Independenței, segmentul de drum cuprins între Pod Izvor (inclusiv) și Bd. Libertății, pe sensul de deplasare spre Piața Unirii.
  • În data de 01.07.2023, exclusiv în intervalul orar 19:00 – 23:59, traficul rutier va fi restricționat pe Splaiul Independenței, segmentul de drum cuprins între str. Halelor și Pod Izvor (inclusiv), pe sensul de mers dinspre Piața Unirii spre Str. Izvor și pe segmentul de drum cuprins între str. Bogdan Petriceicu Hașdeu și BIR, sensul de mers dinspre Bd. Eroilor spre Piața Unirii;

 

Parcare Cina – Zona Ateneu / Piața George Enescu:

  • Închiderea circulației pe str. Știrbei Vodă, segmentul de drum cuprins între str. Ion Câmpineanu și Calea Victoriei;
  • Pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bd Dacia și str. C.A. Rosetti;
  • Georges Clemenceanu și str. Episcopiei;
  • În data de 30.06.2023 și 02.07.2023, exclusiv în intervalul orar 19:30 – 23:59, traficul rutier va fi restricționat în Piața George Enescu (parcarea Cina).

Proiect organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism

Parteneri principali: Radio Europa FM.

Parteneri media: București FM, Agerpres.ro, STB, Yooh