News

B-FIT 2014: 230 de artişti; 30 de companii; 30 de spectacole

Bucureştiul se umple de culoare! Începe B-Fit in the Street!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti readuce teatrul pe străzile Capitalei. În perioada 29 mai – 1 iunie, are loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!

Timp de patru zile, Piața Unirii, Piața George Enescu, Piața Universității, Parcul Cișmigiu, Centrul istoric și toate bulevardele centrale vor fi inundate de veselie și culoare, prin desfășurarea a 30 de spectacole susținute de peste 230 de artiști, din 9 ţări, precum: Australia, Spania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Slovacia, Belgia, Italia și România.

Printre cele 30 de companii specializate în teatru de stradă, care aduc, vara aceasta, show-uri la București se numără Compagnie Deus Ex Machina, Compagnia Teatro Scalzo, Krist Doo Street Theatre, Compagnie Mademoiselle Paillette, Close Act Theatre, Grupo Puja, Aquatique Show International și Compania Démons et Merveilles.   

Programul ediției 2014 a festivalului B-FIT in the Street! cuprinde reprezentații spectaculoase cu păpuşi gigant, extratereștri, personaje captivante, momente de improvizaţie, maşinării sofisticate, jocuri de lumini și apă. Păstrând spiritul edițiilor anterioare, reprezentațiile de la B-FIT in the Street! vor combina armonios dansul cu elemente de acrobaţie, instalaţiile suspendate, concertele în aer liber sau paradele parcă desprinse dintr-o lume ireală.  

Câteva dintre cele mai atrăgătoare reprezentații de la B-FIT in the Street! 2014 sunt: spectacolul de jocuri și lumini pe apă, prezentat de Aquatique Show International,

read more »

UN WEEKEND PLIN DE MAGIE LA B-FIT IN THE STREET! ȘI CIȘMIGIUL COPIILOR

Sâmbătă, 31 mai, după două zile de spectacole care au colorat străzile Capitalei, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! continuă să creeze o atmosferă magică, prin reprezentațiile grupului de actori Mirror Family, acoperiți în întregime de sute de oglinzi. Aceștia vor oferi un spectacol animat al reflexiilor luminii din jur, care capătă forme umane. Music Band and Stilt Walkers vor intona, cu un entuziasm molipsitor, cântece tradiționale belgiene și vor transmite voie bună peste tot în jur.

De la ora 15:00 și de la ora 20:00, în Piața Sf. Anton, iubitorii de teatru pot urmări spectacolul Hamlet, pus în scenă de actorii de la Shakespeare’s Globe. De asemenea, în aceeași locație, începând cu ora 18:00, show-ul Loin/ Lontano va spune povestea impresionantă a 30 de milioane de italieni exilați de-a lungul a două secole. Reprezentația sugerează incredibila energie de care trebuie să dea dovadă oamenii în fața unor situații tensionate, pentru a putea supraviețui.

Piața George Enescu va găzdui, de la ora 21:00 spectacolul Dodoland, care va transforma cerul într-o lume magică, o lume în care totul este posibil și în care orice imagine este un impuls ce-i face pe oameni să viseze la superputerea de a zbura. 

Până la ora 22:00, Centrul Istoric va fi animat de pietre însuflețite, călăreți, păpuși-gigant, creaturi somnoroase și flori uriașe. La sfârșitul zilei, toate trupele invitate să susțină spectacole mobile la B-FIT 2014 se vor reuni într-o paradă spectaculoasă.

read more »

Shakespeare’s Globe la București Se joacă Hamlet la B-FIT in the Street!

Shakespeare’s Globe Theatre este renumit pentru activitatea pe care o desfășoară cu scopul de a promova operele shakespeariene în întreaga lume și de a readuce permanent în atenția iubitorilor de teatru informații legate de viața marelui dramaturg și de epoca pe care a ilustrat-o. 

Spectacolul „Hamlet“, în varianta în care se va juca la B-FIT,  face parte din turneul Globe to Globe, pe care teatrul londonez îl desfășoară în prezent pe întreg mapamondul.  Început în aprilie 2014, turneul durează până în aprilie 2016, timp în care actorii angrenați în acest proiect vor ajunge pe toate continentele, fiind astfel adevărați ambasadori ai operei shakespeariene.

Cei ce doresc să vadă o nouă abordare a piesei „Hamlet“ sunt invitați în Piața Sf. Anton, vineri, 30 mai, de la ora 20:00, sau sâmbătă, 31 mai, de la orele 15:00 și 20:00, pentru a urmări un spectacol montat într-o versiune neconvențională.

În aceste zile, în care se desfășoară B-FIT in the Steet!, principalele zone din centrul Bucureștiului – Piața Unirii, Piața George Enescu, Piața Universității, Parcul Cișmigiu și Centrul Istoric – vor deveni „scene“ ale unor spectacolele atractive, susținute de peste 230 de artiști din 9 țări, precum Australia, Spania, Slovacia, Marea Britanie, Belgia, Italia, Olanda, Franța și România.

Vizitează punctul de informații amenajat în Piața Universității, unde puteți obține caietele program ale manifestării, precum și toate detaliile despre eveniment.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

read more »

Comunicat de presă: Pregătiri pentru cea de-a VI-a ediție B-FIT in the Street! Festivalul Internațional de Teatru de Stradă

Într-o lume metropolitană, în care oamenii depun eforturi să ţină pasul cu tendinţele şi să fie mereu în formă, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti a lansat în 2008 o provocare către locuitorii Capitalei, aceea de a fi în formă şi din punct de vedere cultural. 

Prin Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie, ARCUB a reuşit să aducă fenomenul artistic mai aproape de oameni. La sfârşitul lunii mai, an de an, centrul oraşului devine un univers colorat, în care artişti din zeci de ţări ale lumii jonglează cu diverse dimensiuni artistice pentru a le oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii şi reflecţii. Prin reprezentaţiile lor, actorii interacţionează cu publicul, modificând raporturile dintre spaţiu, ritm şi receptare. 

Programul pe care ARCUB l-a conceput împreună cu artiştii B-FIT promite maşinării spectaculoase, păpuşi gigant, personaje captivante, efecte pirotehnice  şi momente de improvizaţie. Păstrând spiritul unuia dintre cele mai îndrăgite festivaluri din Bucureşti, nici anul acesta nu vor lipsi spectacolele extreme ce îmbină dansul cu elemente de acrobaţie, instalaţiile suspendate, concertele în aer liber sau paradele parcă desprinse din poveşti. 

Ca în fiecare ediție, și în 2014, la B-FIT vor participa companii specializate în teatru de stradă, provenind din state precum: Spania, Franța, Olanda Marea Britanie, Belgia, Italia și chiar din Australia.

Dintre companiile internaționale, care vor aduce anul acesta la București unele dintre cele mai spectaculoase show-uri,

read more »

Comunicatul de presa: Pregătiţi-vă pentru cea de-a V-a ediţie B-FIT in the Street!

La început de vacanţă, Bucureştiul îşi deschide porţile pentru unul dintre cele mai îndrăzneţe evenimente în aer liber, promovate cu succes în întreaga lume.

De regulă, când vine vara, scenele trag cortina, artiştii pleacă în turnee, muzeele închid porţile şi, în general, instituţiile de cultură intră în vacanţă. Nu este şi cazul ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, care vă propune, în pragul sezonului estival, o adevărată sărbătoare de lumină, culoare, sunet şi imaginaţie: Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!

 

Aflat la cea de-a V-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! a devenit deja o frumoasă tradiţie pentru bucureşteni. În agenda Capitalei, evenimentul, ce poartă marca ArCuB, se înscrie printre cele mai aşteptate. Totodată, el introduce Bucureştiul în galeria marilor centre culturale europene.

Timp de patru zile, străzile şi marile pieţe din centrul Capitalei sunt animate de spectacole grandioase, parade pline de culoare, muzică, bună dispoziţie, reprezentaţii unice cu jocuri de lumini, proiecţii şi spectacole pline de suspans, care ţin publicul cu sufletul la gură.

 

Între 30 mai şi 2 iunie, peste 200 de artişti renumiţi în Europa vor evolua într-o desfăşurare de forţe artistice de anvergură. Principalele spaţii în care publicul se poate întâlni cu noul trend al „spectacolului de cetate” sunt: Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii (zona statuilor) şi intersecţia Lipscani – Carada,

read more »

Comunicatul de presa: Premiere internaţionale în prima zi de B-FIT

Doar o zi ne mai desparte de deschiderea celei de-a V-a editii a Festivalului International de Teatru B-FIT in the Street!, organizat deArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Pimariei Municipiului Bucuresti. De joi, 30 mai, pana duminica, 2 iunie 2013, Bucurestiul se transforma intr-un teatru imens. Artisti din intreaga Europa se vor intrece in a-i cuceri pe bucuresteni cu

spectacolele lor.

 

Primele momente ale festivalului vor putea fi savurate in Piata Universitatii (la Statui), de la ora 16.00, cand artisti ai Companiei International Show Parade vor anima centrul  Bucurestiului cu un fascinant spectacol mobil, urmati de o multime de alte reprezentatii incitante. Timp de o ora, rand pe rand, trupe vesele de clovni din Orchestra Comica (Comic Band) vor canta si amuza publicul spectator. Artisti cu picioroange, imbracati in costume impresionante de fluturi giganti, zane flancate de spiridusi si alte personaje de poveste pline de energie si culoare vor defila, cantand si dansand, prin fata spectatorilor. Printre surprizele pregatite de organizatori, se numara si spectaculoasele Papusi Uriase (Giant Dolls), precum si Doamnele in rosu (Red Ladies): cateva artiste ridicate la peste 3m distanta de sol, in tinute fastuoase de carnaval.

 

Concomitent, in Centrul Istoric al Bucurestiului (Lipscani – Stavropoleos), isi vor face aparitia “divele” Companiei Sam Shine: patru doamne gratioase, cu picioare incredibil de lungi, in costume fanteziste, ce  danseaza prin multime, fascinand trecatorii.

 

read more »

Comunicatul de presa: Noi spectacole uimitoare in cea de-a doua zi a festivalului B-FIT in the Street!

Festivalul B-FIT in the Street! continua. Vineri, 30 iunie, de la ora 16.00, Centrul Istoric al Capitalei va fi din nou plin de muzica, arta si buna dispozitie. Trupa de clovni ai Companiei International Show Parade va reveni pe strazile Lipscani si Carada si ii va delecta atat pe cei care s-au bucurat deja de show-ul lor, cat si pe cei care abia acum ii vor descoperi.

La aceeasi ora, publicul care prefera spectacolele pline de culoare este invitat pe Strada Stravopoleos, unde artistii trupei olandeze Sam Shine vor sustine unul dintre cele mai incitante reprezentatii ale editiei din acest an, denumita Flour Fantastic. Printre lumini discrete, cu straluciri de un albastru intunecat si in acorduri misterioase, creaturi desprinse parca din scenarii Science Fiction, insotite de calugari in mantii albe, purtand torte, rasar parca de nicaieri si patrund in mijlocul participantilor. Oriunde apar, acesti artisti au un efect hipnotic asupra celor din jur, efect datorat dansurilor lor stranii, ca intr-un ritual sacru. Cei ce doresc sa se convinga, ii vor putea vedea si de la ora 18.00, in Strada Lipscani.

Cum muzica este ingredientul cel mai important al sarbatorilor, hit-uri celebre si ritmuri antrenante vor pune stapanire pe intreg Centrul Istoric. De la ora 16:30, Orchestra Comica (Comic Band) se va afla pe Strada Stravopoleos, unde talentatii instrumentsti vor incinge atmosfera.

Cei aflati pe Strada Smardan in jurul orei 17.00 se vor indragosti,

read more »

Comunicatul de presa: Un weekend de sarbatoare in Bucuresti la B-FIT in the Street! si Cismigiul Copiilor

Indiferent de varsta, bucurestenii vor avea parte de un weekend plin de teatru, muzica, dans, stralucire, buna dispozitie si zeci de surprize. De ziua lor, pe cei mici ii asteapta Peter Pan, Cenusareasa, Elefantelul curios, ateliere de pictura, science si percutie, concerte, jocuri si multa distractie, in Cismigiul Copiilor. Timp de zece ore, uitam de plictiseala! Ne jucam, ne coafam, desenam, invatam limbi straine, primim premii, iar spre seara, cantam si dansam alaturi de CRBL, prietenul tuturor copiilor.

1 Iunie este si prima zi de vara din calendar, pe care ArCuB o marcheaza prin momentele unice din cadrul festivalului B-FIT in the Street!Dupa doua zile de spectacole mobile cu personaje incredibile, pe strazile din centrul Capitalei manifestarile artistice continua. In mod cu totul special, in acest an, intre B-FIT in the Street! si Cismigiul Copiilor artistii creeaza un liant: Los Fotografos (Fotografii) vor imortaliza cu umor cele mai senine si mai sincere zambete ale momentului. Simpaticii fotografi se vor plimba pe aleile parcului cu un „atelier foto“ de pe vremea bunicii si vor face pentru public scamatorii si giumbuslucuri. Tot in Cismigiu, Dinozaurii (Dinosaurs) ii vor ajuta pe copii sa redescopere lumea preistorica.

In acelasi timp, in Centrul Istoric, „dive“ cu miscari unduitoare, vor dansa la inaltime, dormice sa-si faca tot mai multi admiratori la Bucuresti. Pana seara tarziu, reprezentatiile de strada, cu dinozauri, pesti fabulosi si struti uriasi,

read more »

Comunicatul de presa: Un weekend de sarbatoare in Bucuresti la B-FIT in the Street! si Cismigiul Copiilor

Duminica, s-a încheiat cu succes cea de-a cincea editie a Festivalului de Teatru de Strada B-FIT in the Street!, organizat de ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primariei Municipiului Bucuresti si desfasurat în perioada 30 mai -2 iunie 2013.

Intrat de cativa ani în peisajul cultural al Capitalei, festivalul B-FIT in the Street! si-a conturat o identitate proprie în constiinta publicului bucurestean, care îl asteapta de fiecare data cu interes si entuziasm.

În cele patru zile ale manifestarii, centrul Capitalei a fost transformat în mod spectaculos; întreaga atmosfera urbana, culoarea orasului, dispozitia locuitorilor si chiar arhitectura s-au aflat sub semnul unei arte aparte, care împleteste povestea si cele mai spectaculoase scenografii ale teatrului cu grandoarea si curajul circului. Spatii si cladiri simbol ale Bucurestiului au fost transformate în scene imense, pe care au fost sustinute reprezentatii pline de farmec si suspans. Cromatica citadina a capatat nuante noi cu ajutorul unor personaje în costume fantastice, datorita dansului steagurilor multicolore, manuite cu gratie de cavaleri medievali, prin proiectii video inedite si prin surprinzatoare jocuri de lumini. Muzica orasului a fost îmbogatita de improvizatiile amuzante ale orchestrelor comice si de recitalurile captivante ale unor interpreti virtuosi. Show-urile vesele, imprevizibile si pline de energie ale artistilor profesionisti au animat si însufletit întregul oras.

B-FIT 2013 a reunit peste 200 de artisti, din 6 tari europene. Piata Universitatii (la Statui), Piata George Enescu, Piata Sf. Anton, strazile  Lipscani,

read more »

Editia 2013

La început de vacanta, Bucurestiul isi deschide portile pentru unul dintre cele mai indraznete evenimente in aer liber, promovate cu succes în întreaga lume.

De regula, când vine vara, scenele trag cortina, artistii pleaca în turnee, muzeele închid portile şi, în general, institutiile de cultura intră în vacanta. Nu este si cazul ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucuresti, care va propune, in pragul sezonului estival, o adevărată sarbatoare de lumina, culoare, sunet si imaginatie: Festivalul Internaţional de Teatru de Strada B-FIT in the Street!

Aflat la cea de-a V-a editie, Festivalul Internaţional de Teatru de Strada B-FIT in the Street! a devenit deja o frumoasa traditie pentru bucuresteni. În agenda Capitalei, evenimentul, ce poartă marca ArCuB, se înscrie printre cele mai asteptate. Totodata, el introduce Bucurestiul în galeria marilor centre culturale europene.

Timp de patru zile, strazile si marile piete din centrul Capitalei sunt animate de spectacole grandioase, parade pline de culoare, muzica, buna dispozitie, reprezentatii unice cu jocuri de lumini, proiectii şi spectacole pline de suspans, care tin publicul cu sufletul la gura.

Intre 30 mai si 2 iunie, peste 200 de artisti renumiti în Europa vor evolua într-o desfasurare de forte artistice de anvergura. Principalele spatii în care publicul se poate intalni cu noul trend al „spectacolului de cetate” sunt: Piata George Enescu,

read more »

Editia a IV-a, 13 – 16 septembrie 2012

Între 13 – 16 septembrie, ArCuB vă invită la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street!. Timp de patru zile spectacolele de teatru de stradă vor avea loc în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul Colţea, Muzeul Municipiului Bucuresti, Parcul Unirii, Centrul Istoric şi pe toate bulevardele centrale. 

Peste 20 de trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania si România) vor oferi bucureştenilor spectacole atractive şi interactive. Acest eveniment aduce o atmosferă feerică în Capitală şi transformă centrul oraşului într-un univers colorat, în care artiştii jonglează cu artele cele mai diverse pentru a oferi spectatorilor un amestec surprinzător de emoţii şi reflecţii. Prin reprezentaţiile lor, actorii încearcă să interacţioneze cu publicul, modificând raporturile dintre spaţiu, ritm şi receptare

B-FIT in the Street! Acesta este mai mult decât îndemnul pentru a fi în formă maximă din punct de vedere cultural. Este denumirea unui festivalul plin de culoare, de care tuturor ne-a fost dor. Vor fi în Bucureşti trupe mari si mici, spectacole nemaivăzute reunite pentru dumneavoastră în 6 locaţii din capitală.

Nu lipsiţi aşadar de la cel mai spectaculos eveniment marca ArCuB, pe care Primăria Municipiului Bucureşti vi-l oferă la începutul Zilelor Bucureştiului.

read more »

Editia a III-a, 28 mai – 31 mai 2009

Primaria Municipiului Bucuresti organizeaza prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale in perioada 28 – 31 mai o noua editie a Festivalului International de Teatru de Strada – B-FIT in the Street!.

Dupa succesul de anul trecut, evenimentul revine in centrul Capitalei, animandu-l din nou timp de patru zile cu parade alegorice, instalatii suspendate, concerte in aer liber si spectacole extreme ce imbina muzica si dansul cu elemente de acrobatie si efecte pirotehnice.

Manifestarea va reuni si de aceasta data importante companii de teatru de strada. Trupe dinFranta, Spania, Italia, Germania, Argentina si Romania vor transforma Bucurestiul intr-un spatiu urban plin de culoare si magie, destinat exprimarii artistice libere si creative. Locuitorii Capitalei vor fi purtati intr-o lume populata de masinarii miraculoase, papusi gigant si personaje captivante.​

Trupele participante:

​Malabar, KITONB Project, Comediants, Voala, Antagon, Carros de Foc, Provisional Danza, Geants du Sud, Les Caramantran, La Tal, Cuartetto Maravilla, L’Excuse,Teatre NU, Les Cubitenistes, Les Enjoliveurs, Funambules precum si Teatrul Masca si XtREme.


Locatii de desfasurare:

Esplanada TNB, Piata Constitutiei, Piata “George Enescu”, Parcul Coltea, Parcul Unirii si Parcul Cismigiu

read more »

Editia a II-a, 29 mai – 1 iunie 2008

Capitala a fost invadata de masinarii miraculoase, papusi gigant si personaje captivante, parade alegorice, momente de improvizatie, spectacole extreme ce imbina dansul cu elemente de acrobatie, efecte pirotehnice, instalatii suspendate, concerte in aer liber si petreceri interactive. Publicul devine actor principal intr-un decor suprarealist plin de magie.
Festivalul isi propune sa dezvolte imaginea de oras viu, plin de culoare, in care totul este posibil.


Trupele participante au fost:


Cubitenistes, Baengditos, Geants du sud, Ilotopie, Festibal, Vernisseurs, Cie Malabar, Cie Trans Express, Cie Antagon, Cie Off, Albedo, Cercle 8, Les acrobattes amoreux. 


Festivalul s-a desfasurat in urmatoarele locatii:


Parcul Unirii, Piata George Enescu, Parcul Cismigiu, Parcul Coltea, Piata Constitutiei.

 

 

Vezi Comunicatul de presa: Incepe a doua editie B-FIT in the Street!

Vezi Programul Editiei a II-a:  29 mai – 1 iunie 2008

read more »

Editia I, pilot, 20 aprilie – 20 mai 2007

Editia I, pilot, 20 aprilie – 20 mai 2007

In spiritul reliefarii identitatii culturale a Bucurestiului si al integrarii sale in circuitul capitalelor culturale europene, Primaria Municipiului Bucuresti prin Centrul de Proiecte Culturale ArCuB a lansat in cadrul celei de-a doua editii a festivalului Primavara Culturala Bucuresteana 2007 manifestari culturale de o mare diversitate, multe dintre ele cu amploare internationala de mare tinuta, printre care se numara si Festivalurile Internationale de Jazz, de Film si de Teatru.
​Cel mai amplu eveniment preconizat, Festivalul International de Teatru B-FIT, a avut loc in perioada 20 aprilie – 20 mai si a adus in Bucuresti 15 teatre din strainatate (Letonia, Marea Britanie, Lituania, Italia, Franta, Bulgaria, Israel, Statele Unite ale Americii) dar si din Romania(Craiova si Sibiu), cu cele mai valoroase montari ale momentului. Fiecare spectacol a avut mai multe reprezentatii.

Festivalul a fost structurat pe doua sectiuni:

–      Sectiunea PRINCIPALA – in care sunt invitate trupe de teatru subventionate de stat, cu spectacole de anvergura;

–      Sectiunea TEATRU INDEPENDENT – cu participarea unor companii mici, ale caror spectacole se desfasoara in spatii mai  restranse, dar care utilizează mijloace foarte diverse de exprimare artistica, de la commedia del’arte la teatrul de avangarda.

Spectacolele au avut loc pe scenele teatrelor partenere: Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis si Teatrul National Bucuresti.

read more »